Viata pe motor
"Multam la Dumnezeu, am o nevasta potrivita pentru mine. Foarte mult conteaza ca sa te potrivesti cu o femeie, ca sa fie pe aceeasi barca cu tine", se insufleteste Ede (59 ani), aruncand o privire galesa nevestei sale Viorica (50 ani). De 30 de ani sunt casatoriti. Daca o intrebi cum se face ca nici la varsta asta nu le-a disparut focul din privire, Viorica iti va raspunde ca: "Ne-a legat foarte mult motorul. Pentru amandoi au fost o pasiune motorul si calatoriile".
Ede s-a apucat de calarit motoare pe cand era un tanc. "Tata a avut motoare ca a fost un om de bani gata.
A fost fierar particular. Eu aveam 7-8 ani cand tata m-a invatat sa merg pe un Royal Enfeld de doi jumate, cu supape deschise, din '39. In vremea aia nu-ti trebuia musai carnet, ca orasele nu erau asa aglomerate. La Cluj era o zona langa Fabrica de Caramida unde puteai sa te dai cu motorul". Asa ca de-abia in '70 a luat permisul. "In vremea aia ne adunam cate 80-100 de motociclisti si porneam in sir pe Valea Ariesului, sus, spre moti", povesteste Ede. In ?77 s-a luat cu Viorica pe care a imbolnavit-o iute de motoare. Tocmai absolvise profesionala, dar n-a mai apucat sa intre in tura, ca a ramas insarcinata. In schimb, "am circulat pe motor pana cand eram in 8 luni si jumatate". Copiii au inceput sa curga ca pe banda, dar Ede si Viorica n-au vazut-o ca pe-o poticnire: "Pana copiii au fost mici, am cumparat motocicleta cu atas si i-am dus peste tot cu noi. Botezul cu motorul li-l faceam pe la 6 luni. Cand erau mici incapeau toti patru. Mai tarziu, pe la 13-14 ani, cand au inceput sa lege prietenii cu alti copii, au iesit din atas", isi aminteste Viorica. Dragostea de natura si libertate i-a purtat pe mai toate drumurile tarii: "Ieseam in fiecare weekend la pescuit, faceam excursii in munti. Sau ieseam la picnic, unde am tinut mereu o traditie, pe care o avem si azi: indiferent ce avem de mancare, de la noi nu lipseste slanina prajita". Iar o data pe an, "in septembrie, ne adunam din toata tara la
Cheile Turzii. Atunci toti veneau pe motor. Eram asa-zisii hippie. Foarte putini din cei care veneau nu erau casatoriti, de obicei cei foarte tineri. Ascultam muzica rock straina, dar si romaneasca. Ede purta pe atunci o geaca cumparata de la cehoslovacii veniti in excursie in Romania, iar a mea era cusuta de un prieten. Erau concursuri de motoare: mersul incet, mersul in viteza, tras de franghie, concurs de baut bere, aruncare de greutate. Mai ales ne placea concursul de mancat placinte: se facea placinta si se punea deasupra dulceata si tu trebuia s-o mananci fara sa pui mana pe ea. In mijlocul ei era premiul: o moneda de 25 de bani. Prin ?79-?80 s-a interzis adunarea in grupuri mai mari, probabil din motive politice, chit ca noi acolo nu discutam politica deloc", isi aminteste Viorica. Dupa '90, adunarile s-au indesit. "Acum nu mai e o problema sa ajungi la o intalnire a motociclistilor. Vin si cu masina si cu trenul, cei mai multi pentru discoteca din timpul noptii. Cei care vin cu motoarele sunt baieti de gasca, populari. Consuma alcoolul cu anumita masura, nu se imbata ca porcii, sa faca scandal ca tinerii care vin cu trenul". Toate s-au amestecat in asa hal, incat, in 2001, la intalnirea de la Odorheiul Secuiesc, "s-a interzis sa se porneasca motoarele in camping, pentru ca erau multi copii mici si trebuie sa doarma. Un neamt, prieten de-al nostru, nu a putut sa stea linistit, a pornit motorul si a inceput sa circule prin incinta campingului. Atunci lumea s-a luat de el, l-au facut nazist. Noua nu ne-a convenit. L-am aparat, ca doar n-a facut atatea sute de kilometri din Germania pentru o intalnire de familie. Motoarele trebuiau sa vorbeasca in alea trei zile, nu copiii". Tot intalnirile le-au adus si amintiri frumoase: "In ?98, la Sibiu, au adus o motocicleta MZ ca sa faca concurs de spartul motorului cu ciocanul. Clubul din care faceam parte pe atunci, "Transilvania Bikers" din Cluj, s-a revoltat: de-aia este motor, sa umbli cu el, nu sa-l spargi, indiferent de marca. Atunci sibienii mi l-au dat cadou, fiindca eram cel mai batran motociclist". O alta amintire faina o are chiar din 2006, cand la intalnirea de la Turda a iesit al doilea la intrecerea de motoare, la numai 2 metri in spatele castigatorului. "Dar cei prezenti m-au indragit asa de tare, ca am facut o tura fara casca la placerea publicului". De cinci ani, Ede s-a pensionat si s-au retras in munti, la Cugir. "Aici, dupa o jumate de ora, ajung la un varf de unde vad tot Paltinisul. Vad pana la Deva. E ceva splendid". In loc sa-si odihneasca oasele dupa zece ani de mecanica auto si 24 de lacatuserie, Ede e bucuros ca poate face dupa capul 
lui. "Nu ne mai comanda nimeni. Facem dupa placerea noastra. Suntem liberi sa mergem oriunde. Eu acum ma simt in floarea vietii. Varsta o simt doar atunci cand ma uit in oglinda. In rest, parca-s ca si cand am cunoscut-o pe nevasta-mea. Poate ca viata asta, ca tot timpul am alergat, m-a tinut in forma". Clubul din care fac parte de cand s-au mutat la Cugir se cheama "Lupii Sigidavei". Viorica explica: "Suntem suflete libere, ca si acestia. Pur si simplu, ne place pe doua roti. Nu conteaza cum e vremea afara, ca ploua sau ninge. Chiar daca e cald si frumos cum e vara afara, vantul tot se simte pe motor. Masina nu ne place: te simti inchis ca intr-o cutie". Cand au de mers la vreo intalnire, se-ncing in piele din cap pana-n picioare. Au pantaloni americani cu sireturi si embleme din 10 in 10 centimetri. Geaca lui e de aviatie americana, in timp ce a ei este plina de tinte. "Cand ne facem aparitia la intalnirile de motoare, eu cu plete albe pana la mijlocul spatelui si cu barba alba, iar sotia cu parul taciune, in timp ce obrazul ne este brazdat de ani si de vanturi, toti intorc capetele dupa noi, chit ca n-avem un Harley, ci doar o Yamaha Virago. Cand ne oprim, in jur apar numai baieti si fete care ne pupa, ne intreaba ce mai facem, cum o ducem cu sanatatea. Petrecem si ne simtim asa bine intre tineri... Avem multi prieteni". Motociclistii mai tineri sunt si cei care i-au imbiat sa urce pe motoare de viteza. "Am mers si cu Honda CBR de 1000 cm3. Doar am piscat un pic acceleratia si am ajuns la 180. Poti merge si cu 200. Dar totusi esti pe doua roti. Se poate sparge un cauciuc, iti poate aparea ceva in fata. Eu umblu cu 80-100. Viteza de 100 e numai buna pentru mine. S-apoi motorul e facut nu doar sa fugi, ci sa mai si opresti". Fiindca pensia nu le-ar permite sa ajunga la toate intalnirile, cei patru copii, raspanditi acum prin trei colturi de Europa, ii sponsorizeaza. Iarna asta, copiii le-au lansat si-o provocare, careia Ede de-abia asteapta sa ii dea curs cat de curand: "Daca m-ajuta Dumnezeu, in vara vreau sa fac cel mai lung drum din viata mea. Am facut drumuri lungi de 2000 de Km pana in Germania. Acum vreau sa merg pana la stramtoarea Gibraltar, 6000 km. La Estepona. Acolo-s doi ficiori de-ai mei. Lucra in constructii. De-acolo, din blocul unde stau ei se vede Africa. Poate sa-mi ia drumul si o saptamana: nu ma grabeste nimeni. Dupa ce merg o mie si ceva de kilometri, intind cortul si ma odihnesc. Apoi pornesc mai departe. Stau acolo o luna si apoi ma intorc".
"Multam la Dumnezeu, am o nevasta potrivita pentru mine. Foarte mult conteaza ca sa te potrivesti cu o femeie, ca sa fie pe aceeasi barca cu tine", se insufleteste Ede (59 ani), aruncand o privire galesa nevestei sale Viorica (50 ani). De 30 de ani sunt casatoriti. Daca o intrebi cum se face ca nici la varsta asta nu le-a disparut focul din privire, Viorica iti va raspunde ca: "Ne-a legat foarte mult motorul. Pentru amandoi au fost o pasiune motorul si calatoriile".
Ede s-a apucat de calarit motoare pe cand era un tanc. "Tata a avut motoare ca a fost un om de bani gata.
A fost fierar particular. Eu aveam 7-8 ani cand tata m-a invatat sa merg pe un Royal Enfeld de doi jumate, cu supape deschise, din '39. In vremea aia nu-ti trebuia musai carnet, ca orasele nu erau asa aglomerate. La Cluj era o zona langa Fabrica de Caramida unde puteai sa te dai cu motorul". Asa ca de-abia in '70 a luat permisul. "In vremea aia ne adunam cate 80-100 de motociclisti si porneam in sir pe Valea Ariesului, sus, spre moti", povesteste Ede. In ?77 s-a luat cu Viorica pe care a imbolnavit-o iute de motoare. Tocmai absolvise profesionala, dar n-a mai apucat sa intre in tura, ca a ramas insarcinata. In schimb, "am circulat pe motor pana cand eram in 8 luni si jumatate". Copiii au inceput sa curga ca pe banda, dar Ede si Viorica n-au vazut-o ca pe-o poticnire: "Pana copiii au fost mici, am cumparat motocicleta cu atas si i-am dus peste tot cu noi. Botezul cu motorul li-l faceam pe la 6 luni. Cand erau mici incapeau toti patru. Mai tarziu, pe la 13-14 ani, cand au inceput sa lege prietenii cu alti copii, au iesit din atas", isi aminteste Viorica. Dragostea de natura si libertate i-a purtat pe mai toate drumurile tarii: "Ieseam in fiecare weekend la pescuit, faceam excursii in munti. Sau ieseam la picnic, unde am tinut mereu o traditie, pe care o avem si azi: indiferent ce avem de mancare, de la noi nu lipseste slanina prajita". Iar o data pe an, "in septembrie, ne adunam din toata tara la
Cheile Turzii. Atunci toti veneau pe motor. Eram asa-zisii hippie. Foarte putini din cei care veneau nu erau casatoriti, de obicei cei foarte tineri. Ascultam muzica rock straina, dar si romaneasca. Ede purta pe atunci o geaca cumparata de la cehoslovacii veniti in excursie in Romania, iar a mea era cusuta de un prieten. Erau concursuri de motoare: mersul incet, mersul in viteza, tras de franghie, concurs de baut bere, aruncare de greutate. Mai ales ne placea concursul de mancat placinte: se facea placinta si se punea deasupra dulceata si tu trebuia s-o mananci fara sa pui mana pe ea. In mijlocul ei era premiul: o moneda de 25 de bani. Prin ?79-?80 s-a interzis adunarea in grupuri mai mari, probabil din motive politice, chit ca noi acolo nu discutam politica deloc", isi aminteste Viorica. Dupa '90, adunarile s-au indesit. "Acum nu mai e o problema sa ajungi la o intalnire a motociclistilor. Vin si cu masina si cu trenul, cei mai multi pentru discoteca din timpul noptii. Cei care vin cu motoarele sunt baieti de gasca, populari. Consuma alcoolul cu anumita masura, nu se imbata ca porcii, sa faca scandal ca tinerii care vin cu trenul". Toate s-au amestecat in asa hal, incat, in 2001, la intalnirea de la Odorheiul Secuiesc, "s-a interzis sa se porneasca motoarele in camping, pentru ca erau multi copii mici si trebuie sa doarma. Un neamt, prieten de-al nostru, nu a putut sa stea linistit, a pornit motorul si a inceput sa circule prin incinta campingului. Atunci lumea s-a luat de el, l-au facut nazist. Noua nu ne-a convenit. L-am aparat, ca doar n-a facut atatea sute de kilometri din Germania pentru o intalnire de familie. Motoarele trebuiau sa vorbeasca in alea trei zile, nu copiii". Tot intalnirile le-au adus si amintiri frumoase: "In ?98, la Sibiu, au adus o motocicleta MZ ca sa faca concurs de spartul motorului cu ciocanul. Clubul din care faceam parte pe atunci, "Transilvania Bikers" din Cluj, s-a revoltat: de-aia este motor, sa umbli cu el, nu sa-l spargi, indiferent de marca. Atunci sibienii mi l-au dat cadou, fiindca eram cel mai batran motociclist". O alta amintire faina o are chiar din 2006, cand la intalnirea de la Turda a iesit al doilea la intrecerea de motoare, la numai 2 metri in spatele castigatorului. "Dar cei prezenti m-au indragit asa de tare, ca am facut o tura fara casca la placerea publicului". De cinci ani, Ede s-a pensionat si s-au retras in munti, la Cugir. "Aici, dupa o jumate de ora, ajung la un varf de unde vad tot Paltinisul. Vad pana la Deva. E ceva splendid". In loc sa-si odihneasca oasele dupa zece ani de mecanica auto si 24 de lacatuserie, Ede e bucuros ca poate face dupa capul 
lui. "Nu ne mai comanda nimeni. Facem dupa placerea noastra. Suntem liberi sa mergem oriunde. Eu acum ma simt in floarea vietii. Varsta o simt doar atunci cand ma uit in oglinda. In rest, parca-s ca si cand am cunoscut-o pe nevasta-mea. Poate ca viata asta, ca tot timpul am alergat, m-a tinut in forma". Clubul din care fac parte de cand s-au mutat la Cugir se cheama "Lupii Sigidavei". Viorica explica: "Suntem suflete libere, ca si acestia. Pur si simplu, ne place pe doua roti. Nu conteaza cum e vremea afara, ca ploua sau ninge. Chiar daca e cald si frumos cum e vara afara, vantul tot se simte pe motor. Masina nu ne place: te simti inchis ca intr-o cutie". Cand au de mers la vreo intalnire, se-ncing in piele din cap pana-n picioare. Au pantaloni americani cu sireturi si embleme din 10 in 10 centimetri. Geaca lui e de aviatie americana, in timp ce a ei este plina de tinte. "Cand ne facem aparitia la intalnirile de motoare, eu cu plete albe pana la mijlocul spatelui si cu barba alba, iar sotia cu parul taciune, in timp ce obrazul ne este brazdat de ani si de vanturi, toti intorc capetele dupa noi, chit ca n-avem un Harley, ci doar o Yamaha Virago. Cand ne oprim, in jur apar numai baieti si fete care ne pupa, ne intreaba ce mai facem, cum o ducem cu sanatatea. Petrecem si ne simtim asa bine intre tineri... Avem multi prieteni". Motociclistii mai tineri sunt si cei care i-au imbiat sa urce pe motoare de viteza. "Am mers si cu Honda CBR de 1000 cm3. Doar am piscat un pic acceleratia si am ajuns la 180. Poti merge si cu 200. Dar totusi esti pe doua roti. Se poate sparge un cauciuc, iti poate aparea ceva in fata. Eu umblu cu 80-100. Viteza de 100 e numai buna pentru mine. S-apoi motorul e facut nu doar sa fugi, ci sa mai si opresti". Fiindca pensia nu le-ar permite sa ajunga la toate intalnirile, cei patru copii, raspanditi acum prin trei colturi de Europa, ii sponsorizeaza. Iarna asta, copiii le-au lansat si-o provocare, careia Ede de-abia asteapta sa ii dea curs cat de curand: "Daca m-ajuta Dumnezeu, in vara vreau sa fac cel mai lung drum din viata mea. Am facut drumuri lungi de 2000 de Km pana in Germania. Acum vreau sa merg pana la stramtoarea Gibraltar, 6000 km. La Estepona. Acolo-s doi ficiori de-ai mei. Lucra in constructii. De-acolo, din blocul unde stau ei se vede Africa. Poate sa-mi ia drumul si o saptamana: nu ma grabeste nimeni. Dupa ce merg o mie si ceva de kilometri, intind cortul si ma odihnesc. Apoi pornesc mai departe. Stau acolo o luna si apoi ma intorc". 
