Sighisoara

Sighisoara color

Sighisoara alb-negru

Inchisoarea Doftana

Din seria "Plimbarici in timpul saptamanii" astazi m-am gandit sa evadez putin din Bucuresti, singura intr-o plimbare cu noul meu motor. Destinatia a fost usor de ales, tocmai ce vazusem un reportaj la televizor despre aceasta. Asa ca am incalecat pe sea si va spun povestea'sa:
Drumul usor de parcurs: Bucuresti - Ploiesti - Campina - Telega - retur.

Destinatia: De mai bine de 100 de ani, la marginea comunei Telega se află Penitenciarul Doftana.
Povestea Doftanei incepe incă din 1892, cănd ocnaşii erau aduşi cu trenul sau cu duba. Inchisoarea a fost construită cu cinci aripi, fiecare avănd propria curte interioară. Una dintre ele, numită zona H, a fost făcută pentru tortură, şi aici erau incarceraţi cei mai periculoşi dintre toţi deţinuţii. Dacă in celelalte aripi existau paturi şi mese, in zona H nu erau decăt o ţeavă metalică, de care erau legaţi oamenii in zeghe, şi un butoi pentru necesităţi in mijlocul celulei.

După război, inchisoarea a devenit muzeu. Cănd şi cănd, comuniştii se adunau la Doftana pentru a rememora anii de detenţie şi lupta in ilegalitate. Ceauşescu venea şi el. Covorul roşu era aşternut pănă la intrarea in clădirea administrativă. Preşedintele vizita celulele, apoi participa la intrunirile organizate de partid. Pe pereţi, intotdeauna la loc de cinste tronau tablourile cu portretele Tovarăşului şi Tovarăşei, realizate de cei inchişi la Doftana.

După Revoluţie, angajaţii muzeului au fost daţi afară. Unul singur a rămas, pe post de portar, administrator, femeie de serviciu, gestionar. Inchisoarea a fost devastată de oameni. S-a furat tot ce se putea fura: uşi, ferestre, cărămidă, ţigle, paturi, lemn, mese. Arhiva comunistă a ajuns intr-o incăpere, unde şobolanii rod din greu la cărţile lui Lenin şi ale lui Stalin.

In incinta spatiului inchisorii am patruns pe furis printr-o gaura in zidul de piatra de la poarta. Am ingorat semnul: Interzis vizitatorilor!, atrasa prea tare de istoria acestei cladiri. Intradevar zidurile stau sa cada in orice moment, nu am putut vizita prea mult decat exteriorul inchisorii. Zidurile, geamurile sparte si gratiile din fier ruginit iti dau fiori de la prima vedere. E o liniste deplina acolo, poate doar in imaginatia mea aud povesti ce zidurile le tin pe umeri. Povesti cutremuratoare despre chin, pedepse si comunism.

As fi vrut sa patrund si in curtea interioara a inchisorii, acolo unde detinutii vedeau lumina zilei doar atunci cand ajungeau aici, apoi intunericul punea stapanire pe intregile zile, luni si ani ce aveau sa petreaca acolo. Dar nu mirata am fost cand o femeie paznic mi-a spus ca nu am voie sa fiu acolo, conducandu-ma spre iesire. L-a sunat pe primar sa il anunte ca o fata a intrat pe furis in curtea muzeului, de parca eram cine stie ce infractoare. Ma bucur ca primarul are o mare durere "undeva" de ce se intampla la acest muzeu, asa ca nu prea l-a interesat si am putut pleca fara alte complicatii.

Am plecat...insa cu mare parere de rau ca in Romania nu se pune valoare absolut deloc pe istorie, pe lucrurile sacre ce inca mai stau in temelii si asteapta sa arate lumii istoria ce nici in manuale nu mai apare.

Am plecat...insa cu mare parere de rau ca in Romania nu se pune valoare absolut deloc pe istorie, pe lucrurile sacre ce inca mai stau in temelii si asteapta sa arate lumii istoria ce nici in manuale nu mai apare.

Amantul meu Honda CB600F Hornet

Honda CB600F Hornet, an fabricatie 1999, capacitate cilindrica 600 cmc, cai putere 98. Cadrul tip grindă simplă, suspensiile necostisitoare, alimentarea prin carburatoare, jantele uşoare cu trei spiţe, cauciucul spate de 180 mm ce poartă calificativul Z (peste 240km/h), dotările relativ spartane reuşesc să alcătuiască o combinaţie picantă, o motocicletă ce ţine pasul cu supersportivele de 600 cmc, darnică la capitolul distracţie şi nu în ultimul rând, durabilă.
Unde sunt însă entuziasmul, fiorul, feeling-ul? Nu vă faceţi griji, acestea sunt pe drum… Până în 5.000 – 6.000 de ture, Hornet se pilotează în stilul motociclistului foarte corect sau foarte începător, după care începe să vibreze, dar nu deranjant. Între 6.000 şi 8.000 de ture urmează stilul agresiv-responsabil – safe, căci am auzit că există şi aşa ceva, iar ceea ce râmâne până la cele 13.000 turaţii însemnate cu roşu, lăsăm pentru “mai târziu”. Adică, pentru ceea se întâmplă în afara oraşului… De menţionat dezvoltarea liniară a puterii de către binevoitorul motor de F3, dar chiar şi aşa, peste 10.000 turaţii, intră în acţiune tricepşii, te ancorezi de ghidon, corpul tinde să se lase peste rezervor şi Hornet începe să-şi urle motorul sportiv.
Este teribil de controlabilă la viteză mică, ghidonul brachează foarte mult şi greutatea e distribuită în aşa fel încât nu am avut nici un moment de dezechilbru uşor, nefiind necesară vreo compensare cu piciorul jos.
Iar pe viraj… ce încântare, ce fericire, motocicleta este la fel de precisă ca bisturiul unui chirurg ( nu Ciomu). Se apleacă având o uşurinţă remarcabilă, ciclistica fiind literalmente impecabilă.Pe cuvânt că nu am găsit nimicde reproşat Hondei la capitolul ăsta. Cu siguranţă este cea mai manevrabilă motocicletă pe care am mers până acum.
text: Vlad Răzvan Vasilescu

Biker Girl

Biker Girl

She prepares herself for where she needs to go,

Where that is she doesn't quite know,

She zips up her jacket,

She does it up tight,

She doesn't want to get chilly into the night.

She puts her boots on,

Strolls out the door,

She has prepared all of the things she was looking for,

She walks up to her bike,

The one she has longed over for ages,

Saved up for, over deadly stages.

She kicks off the stand,

The bike being held with a confident steady hand,

Climbs the bike with a shine,

She thinks of it as a warming shrine,

She starts the bike and feels it respond,

It's with things like this that she can understand the bond.

Her helmet feels safe and protective,

Shielding her from harm,
It isn't just this that's keep her calm,

Being like this she doesn't have to feel sad,

This is the best experience she's ever had.

She releases the clutch and away she goes,

Maybe this is all she knows,

She rides past the home she knew,

Past the dramas that she used to go through,

She has an idea about the journey ahead,

How it's a good one letting the old one shed.

She feels she has to collect someone on the way,

She thinks it's the time for her to have her say,

Rehearses what she will speak,

These words have been going on to long,

Week after week,

She speeds up just that bit more,

Anxious to see what she's looking for.

Deeper into the unknown she rides,

Lapping up the energy she's feeling,

Just like the ongoing sea's tide concealing,

She feels refreshed and pure,

This is the right thing she is sure.

She's longing to be at the place she knows,

Be at the place no-one hardly ever goes,

Sit there looking out at the view,

How many nights has she done this?

Only a few.

Sometime later she steps off the bike,

Walks down to look around,

She can hear two steps of sound on the ground,

There's a streak of light breaking through the night,

This is the time that she adores.

This is the time that her spirit soars,

The sense of power in her burns,

The flow of love in her churns.

A sunset breaking through making way for the morning day,

Makes it worth waiting for to sit and stay,

The golden light shines down onto her face,

She has to bend down to tie her lace,

She comes back up and cherishes the time,

A perfect moment in history,

It's not a crime.

She stands looking down,

Not a bad expression on her face no frown,

Only a smile so deep and true,

All of her dreams and happiness have finally fallen through,

She stands there waiting,

Hands go round her waist,

Whispers go in her ear,

That's how she knows her happiness is finally here,

She looks back and sees the moment of joy,

And now the look on her face is an expression of coy,

She laughs and laughs until she cries,
Them magic fingers gently wipe her eyes.

This was the moment she has always dreamed for,

And now this was all coming true she didn't want anymore,

What she now had was fine and complete,

Everything was sealed and covered now,

Just like a perfect secret scenting sheet,

Everything has fallen into place now and she's glad,

This will be the best moment that she has ever had.

(c)Palepetal

La poarta unei case domnesti

Cum vremea era perfecta de o plimbare, nici prea cald nici prea racoare, mi-am facut pachetelul l-am bagat in ghizdan si am plecat unde vad cu ochii. Directia: munte. Pe drum mi-am amintit de o emisiune de turism intern si de prezentarea unei case domneasca de la Brebu, la cativa km de Campina. Asa ca tinta mea in final a fost aceasta cetate.Din Bucuresti sunt fix 100 km pana la Brebu, si din fericire am nimerit din prima drumul. Din Campina asfaltul mai lasa de dorit dar se poate ajunge si cu vitezane insa cu o viteza mai mica. Acu m-am bucurat ca mai am inca enduro si imi permit mai multe tipuri de asfalt.

Ansamblul arhitectonic de la Brebu, unul din cele mai importante monumente ctitorite de Matei Basarab şi desăvârşite de Constantin Brâncoveanu, constituind o realizare reprezentativă a arhitecturii secolului al XVII-lea

Construcţia bisericii a fost începută la 27 iunie 1650 în timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654) şi continuată de Constantin Brâncoveanu din anul 1689, după cum se menţionează în pisania aşezată în biserică, pe zidul ce desparte naosul de pronaos. Cutremurele din 1790 şi mai ales cel din 1802 au avariat-o succesiv.

Complexul istoric de la Brebu este asemănător palatelor brâncoveneşti ce au avut nu numai rosturi gospodăreşti, cu pridvoare pentru odihnă, ci şi rosturi militare.

Drumul de intoarcere nu a mai fost acelasi, am preferat sa mai ocolesc, iar drumul m-a purtat prin vai lungi, printre dealuri cu peisaje superbe.