Cand eram mica bunicul meu imi povestea despre calatoriile lui cu motocicleta pe meleagurile romanesti, iar una dintre calatorii mi-a ramas inca de atunci intiparita in minte: "paradisul acela, drumul ce numai muntii ne permit sa il urcam, caci lor trebuie sa ne inchinam ca ne ofera ocazia sa vedem un colt din paradis" sunt cuvintele bunicului meu. Locul acela superb este Transfagarasan.
Atunci cand mi-am cumparat motocicleta primul meu vis de indeplinit a fost sa calc pe bataturile bunicului meu ce a urcat pe Transfagarasan de cateva ori, in compania tatalui si unchiului meu ce stateau cuminti in atasul IJ-ului condus de bunicul meu.
Uite ca in cele din urma, visul mi l-am indeplinit si am urcat alaturi de cativa prieteni pe drumul ce duce printre munti, numit Transfagarasan. Frumusetea din jur nu poate decat sa iti aduca o bucurie de nedescris in suflet, iti clateste mintea si uiti de orice problema atunci cand culmile si stancile iti par din ce in ce mai aproape, ajungand astfel mai aproape de cer si de Cel ce ne-a oferit un colt de paradis pe Pamant.
Nu as mai fi plecat de acolo pentru o lunga perioada de vreme, copacii mi-ar fi tinut loc de umbrela, frunzele de patura, luna de bec iar soarele de caldura.
Cine nu a fost niciodata pe acolo, nu va sti ce a pierdut, dar numai din povestile altora poate va fi trezit interesul. Merita fiecare secunda, fiecare efort...e un colt de paradis.
