Daca va plac fotografiile mele votati:
Nume: Paun Elena
Oras: Bucuresti
Titlu: Motorcycle Spirit
Aparat: Canon PowerShot A460
Oras: Bucuresti
Titlu: Motorcycle Spirit
Aparat: Canon PowerShot A460
Pagina: 6
marți, 30 septembrie 2008
Concurs fotografie
Concursul de fotografie Motoflash: Fotografiile de mai jos pot fi votate intre 27 septembrie si 25 octombrie de catre vizitatorii site-ului. Fiecare vizitator poate acorda o nota de la 1 la 5 fiecarei fotografii din galerie. Fotografia cu cel mai mare punctaj si cele mai multe voturi va primi premiul publiculu.
miercuri, 27 august 2008
Paradisul romanesc.
Cand eram mica bunicul meu imi povestea despre calatoriile lui cu motocicleta pe meleagurile romanesti, iar una dintre calatorii mi-a ramas inca de atunci intiparita in minte: "paradisul acela, drumul ce numai muntii ne permit sa il urcam, caci lor trebuie sa ne inchinam ca ne ofera ocazia sa vedem un colt din paradis" sunt cuvintele bunicului meu. Locul acela superb este Transfagarasan.
Atunci cand mi-am cumparat motocicleta primul meu vis de indeplinit a fost sa calc pe bataturile bunicului meu ce a urcat pe Transfagarasan de cateva ori, in compania tatalui si unchiului meu ce stateau cuminti in atasul IJ-ului condus de bunicul meu.
Uite ca in cele din urma, visul mi l-am indeplinit si am urcat alaturi de cativa prieteni pe drumul ce duce printre munti, numit Transfagarasan. Frumusetea din jur nu poate decat sa iti aduca o bucurie de nedescris in suflet, iti clateste mintea si uiti de orice problema atunci cand culmile si stancile iti par din ce in ce mai aproape, ajungand astfel mai aproape de cer si de Cel ce ne-a oferit un colt de paradis pe Pamant.
Nu as mai fi plecat de acolo pentru o lunga perioada de vreme, copacii mi-ar fi tinut loc de umbrela, frunzele de patura, luna de bec iar soarele de caldura.
Cine nu a fost niciodata pe acolo, nu va sti ce a pierdut, dar numai din povestile altora poate va fi trezit interesul. Merita fiecare secunda, fiecare efort...e un colt de paradis.
vineri, 4 iulie 2008
C- Cetati de Bulgaria
Pentru ca vara e scurta am zis sa profit cat pot de ea, asa ca weekendul acesta, mai exact aceasta duminica am ales sa o petrec intr-un frumos orasel din Bulgaria.Mi-am anuntat prietenii, dar nu au fost multi doritori asa ca intr-un final, azi dimineata ne-am intalnit pe la ora 8, trei prieteni nebuni: eu, nice_sun_man si R4z0r, si am plecat la admirat frumuseti.
Vremea a tinut cu noi si drumul dintre Ruse si orasul superb a fost presarat cu norisori, insa fara a ploua, astfel incat temperatura ne faceam sa ne simtim cu adevarat bine, fara sa murim de cald in echipamente asa cum am patit pana in Giurgiu. Asfaltul si drumul a fost excelent, extrem de liber, iti permitea sa mergi cu viteza fara sa iti faci griji de alte drumuri din laterale. Aceleasi lanuri de floarea soarelui ne-au tinut companie.
Si uite ca intr-un final am ajuns acolo unde ne doream...da, dragi cititori, la Veliko Tarnovo. Inca de la intrarea in oras ramai masca de imprejurimi si arhitectura acestui mic orasel.
Ciudat e sa mergi intr-o tara unde alfabetul e atat de ciudat, si greu de inteles...aproape imposibil. Asa ca ne-a fost putin greu sa gasim ceea ce cautam, adica Rezervatia muzeistico-arhitecturala Tsarevets. Cu mici intrebari, mai mult prin semne caci localnicii nu prea vorbesc (aproape deloc) engleza, am reusit sa aflam unde este situat.
Dupa ce am facut burta plina, ne-am plimbat pe stradutele inguste si pline de suveniruri pentru a admira tot ce inseamna traditie si amintire "made in Bulgaria". Caldura de afara ne-a cam stat in spate si o caram ca pe o povara grea ce ne inmuia din ce in ce mai tare picioarele.
Drumul ce sa zic, nimic spectaculos pana la Giurgiu, poate decat lanul de floarea soarelui ce ne colora viu peisajul din jur.Am ajuns in Giurgiu unde am alimentat si am luat-o frumusel spre vama cu Bulgaria, unde vamesii au fost de treaba si ne-au verificat actele fara a ne pune sa ne scoatem castile (asa cum am patit data trecuta), am trecut de Ruse desi am fi vrut sa ajungem si la intrunirea moto de acolo. Insa am hotarat sa petrecem mai mult timp in orasul superb decat sa mergem la intrunire. Oricum pe drum am intalnit zeci de motociclisti, unii veneau sper intrunire, altii plecau, multe nr de inmatriculare straine sau locale, insa absolut toti ne-au salutat ceea ce m-a mirat.
Vremea a tinut cu noi si drumul dintre Ruse si orasul superb a fost presarat cu norisori, insa fara a ploua, astfel incat temperatura ne faceam sa ne simtim cu adevarat bine, fara sa murim de cald in echipamente asa cum am patit pana in Giurgiu. Asfaltul si drumul a fost excelent, extrem de liber, iti permitea sa mergi cu viteza fara sa iti faci griji de alte drumuri din laterale. Aceleasi lanuri de floarea soarelui ne-au tinut companie. Si uite ca intr-un final am ajuns acolo unde ne doream...da, dragi cititori, la Veliko Tarnovo. Inca de la intrarea in oras ramai masca de imprejurimi si arhitectura acestui mic orasel. Ciudat e sa mergi intr-o tara unde alfabetul e atat de ciudat, si greu de inteles...aproape imposibil. Asa ca ne-a fost putin greu sa gasim ceea ce cautam, adica Rezervatia muzeistico-arhitecturala Tsarevets. Cu mici intrebari, mai mult prin semne caci localnicii nu prea vorbesc (aproape deloc) engleza, am reusit sa aflam unde este situat.Dar inainte de a merge la acea rezervatie, am hotarat sa mancam, si dupa ce ne-am invartit pe niste stradute inguste, gen lipscani, cu magazine de suveniruri la parter, cladiri vechi dar reconditionate, totul in panta si piatra aproximativ cubica pe jos, am gasit o terasa f ok, unde am luat "micul dejun" pentru ca altceva nu serveau...adio friptura bajeti Norocul nostru a fost ca meniul a cuprins si varianta in engleza insotita de poze ca pentru..."neintelegatori".
Dupa ce am facut burta plina, ne-am plimbat pe stradutele inguste si pline de suveniruri pentru a admira tot ce inseamna traditie si amintire "made in Bulgaria". Caldura de afara ne-a cam stat in spate si o caram ca pe o povara grea ce ne inmuia din ce in ce mai tare picioarele. Calatoria a fost presarata cu nenumarate momente amuzante, de pilda, pe stradutele de mai sus, Bogdan l-a vazut pe un "stimabil" domn cu fata la un perete din pietre ca lucra ceva cu apa, si s-a gandit ca ar fi oportun momentul sa isi spele casca. Foarte convins se indrepta catre acel perete, pana in momentul in care am realizat cu totii ca acel domn aveam chemare de la natura si isi facea nevoile fara rusine la acel perete. Bineinteles ca au urmat glume peste glume.
Apoi ne-am indreptat catre Tsarevets, si inca de la poarta, locul de unde cumperi biletul cu 4 leva, ramai fascinat de ce e in jur. E vorba de o prima asezare de pe acel deal ce a aparut in anul 4200 i.H. Dealul este protejat cu un zid lung de cca 2 km.
De la intrarea in Cetate, totul devine medieval. Negotul se face cu fotografii ale turistilor imbracati in costume de cavaleri, pe cai sau nu. Dar las pozele sa vorbeasca.
Dupa ce ne-am clatit ochii cu aceste frumoase ruine de cetati, biserici, cladiri, am hotarat sa mergem si la Biserica "Sf Patruzeci de mucenici" care se afla la 1 km distanta de Rezervatia de mai sus. Se afla pe malul Yantrei, si reprezinta un monument medieval bulgar format din bazilicaalungita si 6 coloane. Drept ghid am avut un catelus care nu se mai desprindea de mine.
Ne-am intors apoi in centrul orasului, am mancat o pizza imensa si extrem de buna apoi ne-am incarcat bagajele si ne-am intors la Giurgiu. Daca in Bulgaria la a a doua terasa nu am mai reusit sa mancam inghetata, pentru ca meniul era scris numai in bulgareste fara poze, in Giurgiu dupa oprirea din port, am mancat o inghetata ce ne-a racorit dupa o zi calda, chiar prea calda de vara.
Km: 390 km
Dupa ce ne-am clatit ochii cu aceste frumoase ruine de cetati, biserici, cladiri, am hotarat sa mergem si la Biserica "Sf Patruzeci de mucenici" care se afla la 1 km distanta de Rezervatia de mai sus. Se afla pe malul Yantrei, si reprezinta un monument medieval bulgar format din bazilicaalungita si 6 coloane. Drept ghid am avut un catelus care nu se mai desprindea de mine.
Ne-am intors apoi in centrul orasului, am mancat o pizza imensa si extrem de buna apoi ne-am incarcat bagajele si ne-am intors la Giurgiu. Daca in Bulgaria la a a doua terasa nu am mai reusit sa mancam inghetata, pentru ca meniul era scris numai in bulgareste fara poze, in Giurgiu dupa oprirea din port, am mancat o inghetata ce ne-a racorit dupa o zi calda, chiar prea calda de vara.
Km: 390 kmHarta: 
duminică, 22 iunie 2008
C - Verde de munte!
In urma cu cateva zile am primit o veste buna despre venirea in tara a unui foarte bun prieten din Germania. Asa ca ieri am stabilit o intalnire la Predeal, pentru a ne vedea si depana amintiri.
Ieri in jurul orei 7.30 am plecat spre Brasov, mici pauze de alimentare si de luat inca o bluza pe mine datorita unei mici ploi ce m-a prins in zona Sinaia. Drumul oarecum ok, nu foarte aglomerat, insa NU o luati pe centura Ploiestiului: se circula pe unele portiuni pe o singura banda datorita lucrarilor, si stai la stop de te uita Dumnezeu...
A fost primul drum facut spre Brasov, si mai ales primul drum SINGURA .Odata ajunsa la Predeal in jurul orei 10.30, de pe marginea drumului intr-o parcare imi face Vincent semn, ma opresc, imi parchez motorul si tocmai stabileam unde sa mergem. Ideea ar fi fost sa facem stanga si sa mergem spre Paraul Rece, Rasnov. Dar acum stateam noi de vorba, iese un camion dintr-o rampa de sub pod, ma ocoleste pe mine, eu de altfel instinctiv mi-am impins motorul mai spre bordura, si desi avea loc, face putin dreapta. Consecinte: roata spate agata roata BullDogului lui Vincent si darama motocicleta, si nu doar ca pica ci o mai si taraie putin pe jos...Pagube? multe...zgarieturi mari pe un motor impecabil.
Au urmat 4 ore de stat la politie pentru declaratii, semnaturi peste semnaturi, telefoane, etc. Intr-un final ne-am primit actele inapoi, soferul camionului a ramas fara permis 2 luni si in sfarsit pe la ora 14 am putut pleca.Am fi vrut sa mergem pana la Sfantul Gheorghe insa eu trebuia sa ma intorc in aceeasi zi si m-ar fi prins noaptea, asa ca am decis sa mergem pana la Paraul Rece unde am mancat, am admirat privelistea si ne-am indreptat catre Rasnov de unde ne-am si despartit.
De la Paraul Rece pana la Bran pe mine m-a plouat continuu...o adevarata furtuna, mi-a traznit un fulger cred ca la 1 m in spate, incat ma facusem mica pe motor de speriata ce eram. La Bran eu am facut o oprire in ciuda ploii abundete de afara...
Apoi am plecat spre Targoviste. Un drum de MILIOANE! serpentine, dealuri, munti, totul verde...superb! insa NU pentru vitezane. Este un drum extrem de prost, gropi imense, denivelari de saream din sa, in curbe ca acul gropi de puteam sa o tavalesc intr-o minune...Insa frumos ca peisaj.La Fundata deja se vedea in urma mea un extrem de mare nor iar in fata mea numai senin
Nu m-am putut abtine sa nu ma opresc pentru alte cateva poze in zona Rucar, ma simteam atat de la inaltime, aproape de nori, totul era paradis in jurul meu.
Dupa Racari m-am oprit intr-o benzinarie sa imi schimb hainele cu unele uscate, caci incepuse sa ma ia frigul pe motor cu hainele ude, si unul dintre baietii ce lucrau la benzinarie a inceput sa imi puna tot felul de intrebari "nu ti-e frica singura?" "ai ceva pb la motor?" (verificam robinetul de la benzina)...si nu au fost singurul.
Spre norocul meu a fost ok si nu am avut incidente...In Bucuresti am ajuns in jurul orei de 22 cu o mare urma de regret ca nu am mai putut ramane in acele zone fenomenale. Traseul l-am mai facut-o odata decat, cu masina si am promis persoanei cu care eram ca voi face drumul si cu motorul si mi-am indeplinit visul.
Locuri si amintiri
Mai mult ca sigur vi s-a intamplat in viata sa mergeti intr-un anumit loc, sa petreceti ceva timp acolo si apoi sa asociati unele lucruri cu acele locuri.
In micile mele excursii am adunat multe lucruri pe care le asociez acelor locuri, in general gastronomice, as putea spune ca mi-e dor de:
- bautura Banana Split din Praga (Cehia)
- langosa cu branza sarata si cascaval ras din Lipova
- salata cu susan si pui din Iasi
- cascavalul pane din Vama Veche
- micii din piata Obor (Bucuresti)
- clatitele uriase cu ciocolata si banana din Regie (Bucuresti)
- biscuitii cu bucatele de ciocolata din Viena (Austria)
- pestisorii guvizi din 2 Mai
- crochetele de pui extrem de lungi din Ruse (Bulgaria)
- inghetata in jumatate de pepene galben din Galati
- tortul cu bomboane perlate din Arad
si lista va continua!
joi, 8 mai 2008
Viata pe motor
Nu ma pot abtine sa nu va impartasesc ce au ajuns ochii mei sa citeasca, respect pentru daniel: daniel.befu@gandul.info 
Viata pe motor
"Multam la Dumnezeu, am o nevasta potrivita pentru mine. Foarte mult conteaza ca sa te potrivesti cu o femeie, ca sa fie pe aceeasi barca cu tine", se insufleteste Ede (59 ani), aruncand o privire galesa nevestei sale Viorica (50 ani). De 30 de ani sunt casatoriti. Daca o intrebi cum se face ca nici la varsta asta nu le-a disparut focul din privire, Viorica iti va raspunde ca: "Ne-a legat foarte mult motorul. Pentru amandoi au fost o pasiune motorul si calatoriile".
Ede s-a apucat de calarit motoare pe cand era un tanc. "Tata a avut motoare ca a fost un om de bani gata.
A fost fierar particular. Eu aveam 7-8 ani cand tata m-a invatat sa merg pe un Royal Enfeld de doi jumate, cu supape deschise, din '39. In vremea aia nu-ti trebuia musai carnet, ca orasele nu erau asa aglomerate. La Cluj era o zona langa Fabrica de Caramida unde puteai sa te dai cu motorul". Asa ca de-abia in '70 a luat permisul. "In vremea aia ne adunam cate 80-100 de motociclisti si porneam in sir pe Valea Ariesului, sus, spre moti", povesteste Ede. In ?77 s-a luat cu Viorica pe care a imbolnavit-o iute de motoare. Tocmai absolvise profesionala, dar n-a mai apucat sa intre in tura, ca a ramas insarcinata. In schimb, "am circulat pe motor pana cand eram in 8 luni si jumatate". Copiii au inceput sa curga ca pe banda, dar Ede si Viorica n-au vazut-o ca pe-o poticnire: "Pana copiii au fost mici, am cumparat motocicleta cu atas si i-am dus peste tot cu noi. Botezul cu motorul li-l faceam pe la 6 luni. Cand erau mici incapeau toti patru. Mai tarziu, pe la 13-14 ani, cand au inceput sa lege prietenii cu alti copii, au iesit din atas", isi aminteste Viorica. Dragostea de natura si libertate i-a purtat pe mai toate drumurile tarii: "Ieseam in fiecare weekend la pescuit, faceam excursii in munti. Sau ieseam la picnic, unde am tinut mereu o traditie, pe care o avem si azi: indiferent ce avem de mancare, de la noi nu lipseste slanina prajita". Iar o data pe an, "in septembrie, ne adunam din toata tara la
Cheile Turzii. Atunci toti veneau pe motor. Eram asa-zisii hippie. Foarte putini din cei care veneau nu erau casatoriti, de obicei cei foarte tineri. Ascultam muzica rock straina, dar si romaneasca. Ede purta pe atunci o geaca cumparata de la cehoslovacii veniti in excursie in Romania, iar a mea era cusuta de un prieten. Erau concursuri de motoare: mersul incet, mersul in viteza, tras de franghie, concurs de baut bere, aruncare de greutate. Mai ales ne placea concursul de mancat placinte: se facea placinta si se punea deasupra dulceata si tu trebuia s-o mananci fara sa pui mana pe ea. In mijlocul ei era premiul: o moneda de 25 de bani. Prin ?79-?80 s-a interzis adunarea in grupuri mai mari, probabil din motive politice, chit ca noi acolo nu discutam politica deloc", isi aminteste Viorica. Dupa '90, adunarile s-au indesit. "Acum nu mai e o problema sa ajungi la o intalnire a motociclistilor. Vin si cu masina si cu trenul, cei mai multi pentru discoteca din timpul noptii. Cei care vin cu motoarele sunt baieti de gasca, populari. Consuma alcoolul cu anumita masura, nu se imbata ca porcii, sa faca scandal ca tinerii care vin cu trenul". Toate s-au amestecat in asa hal, incat, in 2001, la intalnirea de la Odorheiul Secuiesc, "s-a interzis sa se porneasca motoarele in camping, pentru ca erau multi copii mici si trebuie sa doarma. Un neamt, prieten de-al nostru, nu a putut sa stea linistit, a pornit motorul si a inceput sa circule prin incinta campingului. Atunci lumea s-a luat de el, l-au facut nazist. Noua nu ne-a convenit. L-am aparat, ca doar n-a facut atatea sute de kilometri din Germania pentru o intalnire de familie. Motoarele trebuiau sa vorbeasca in alea trei zile, nu copiii". Tot intalnirile le-au adus si amintiri frumoase: "In ?98, la Sibiu, au adus o motocicleta MZ ca sa faca concurs de spartul motorului cu ciocanul. Clubul din care faceam parte pe atunci, "Transilvania Bikers" din Cluj, s-a revoltat: de-aia este motor, sa umbli cu el, nu sa-l spargi, indiferent de marca. Atunci sibienii mi l-au dat cadou, fiindca eram cel mai batran motociclist". O alta amintire faina o are chiar din 2006, cand la intalnirea de la Turda a iesit al doilea la intrecerea de motoare, la numai 2 metri in spatele castigatorului. "Dar cei prezenti m-au indragit asa de tare, ca am facut o tura fara casca la placerea publicului". De cinci ani, Ede s-a pensionat si s-au retras in munti, la Cugir. "Aici, dupa o jumate de ora, ajung la un varf de unde vad tot Paltinisul. Vad pana la Deva. E ceva splendid". In loc sa-si odihneasca oasele dupa zece ani de mecanica auto si 24 de lacatuserie, Ede e bucuros ca poate face dupa capul 
lui. "Nu ne mai comanda nimeni. Facem dupa placerea noastra. Suntem liberi sa mergem oriunde. Eu acum ma simt in floarea vietii. Varsta o simt doar atunci cand ma uit in oglinda. In rest, parca-s ca si cand am cunoscut-o pe nevasta-mea. Poate ca viata asta, ca tot timpul am alergat, m-a tinut in forma". Clubul din care fac parte de cand s-au mutat la Cugir se cheama "Lupii Sigidavei". Viorica explica: "Suntem suflete libere, ca si acestia. Pur si simplu, ne place pe doua roti. Nu conteaza cum e vremea afara, ca ploua sau ninge. Chiar daca e cald si frumos cum e vara afara, vantul tot se simte pe motor. Masina nu ne place: te simti inchis ca intr-o cutie". Cand au de mers la vreo intalnire, se-ncing in piele din cap pana-n picioare. Au pantaloni americani cu sireturi si embleme din 10 in 10 centimetri. Geaca lui e de aviatie americana, in timp ce a ei este plina de tinte. "Cand ne facem aparitia la intalnirile de motoare, eu cu plete albe pana la mijlocul spatelui si cu barba alba, iar sotia cu parul taciune, in timp ce obrazul ne este brazdat de ani si de vanturi, toti intorc capetele dupa noi, chit ca n-avem un Harley, ci doar o Yamaha Virago. Cand ne oprim, in jur apar numai baieti si fete care ne pupa, ne intreaba ce mai facem, cum o ducem cu sanatatea. Petrecem si ne simtim asa bine intre tineri... Avem multi prieteni". Motociclistii mai tineri sunt si cei care i-au imbiat sa urce pe motoare de viteza. "Am mers si cu Honda CBR de 1000 cm3. Doar am piscat un pic acceleratia si am ajuns la 180. Poti merge si cu 200. Dar totusi esti pe doua roti. Se poate sparge un cauciuc, iti poate aparea ceva in fata. Eu umblu cu 80-100. Viteza de 100 e numai buna pentru mine. S-apoi motorul e facut nu doar sa fugi, ci sa mai si opresti". Fiindca pensia nu le-ar permite sa ajunga la toate intalnirile, cei patru copii, raspanditi acum prin trei colturi de Europa, ii sponsorizeaza. Iarna asta, copiii le-au lansat si-o provocare, careia Ede de-abia asteapta sa ii dea curs cat de curand: "Daca m-ajuta Dumnezeu, in vara vreau sa fac cel mai lung drum din viata mea. Am facut drumuri lungi de 2000 de Km pana in Germania. Acum vreau sa merg pana la stramtoarea Gibraltar, 6000 km. La Estepona. Acolo-s doi ficiori de-ai mei. Lucra in constructii. De-acolo, din blocul unde stau ei se vede Africa. Poate sa-mi ia drumul si o saptamana: nu ma grabeste nimeni. Dupa ce merg o mie si ceva de kilometri, intind cortul si ma odihnesc. Apoi pornesc mai departe. Stau acolo o luna si apoi ma intorc".
"Multam la Dumnezeu, am o nevasta potrivita pentru mine. Foarte mult conteaza ca sa te potrivesti cu o femeie, ca sa fie pe aceeasi barca cu tine", se insufleteste Ede (59 ani), aruncand o privire galesa nevestei sale Viorica (50 ani). De 30 de ani sunt casatoriti. Daca o intrebi cum se face ca nici la varsta asta nu le-a disparut focul din privire, Viorica iti va raspunde ca: "Ne-a legat foarte mult motorul. Pentru amandoi au fost o pasiune motorul si calatoriile".
Ede s-a apucat de calarit motoare pe cand era un tanc. "Tata a avut motoare ca a fost un om de bani gata.
A fost fierar particular. Eu aveam 7-8 ani cand tata m-a invatat sa merg pe un Royal Enfeld de doi jumate, cu supape deschise, din '39. In vremea aia nu-ti trebuia musai carnet, ca orasele nu erau asa aglomerate. La Cluj era o zona langa Fabrica de Caramida unde puteai sa te dai cu motorul". Asa ca de-abia in '70 a luat permisul. "In vremea aia ne adunam cate 80-100 de motociclisti si porneam in sir pe Valea Ariesului, sus, spre moti", povesteste Ede. In ?77 s-a luat cu Viorica pe care a imbolnavit-o iute de motoare. Tocmai absolvise profesionala, dar n-a mai apucat sa intre in tura, ca a ramas insarcinata. In schimb, "am circulat pe motor pana cand eram in 8 luni si jumatate". Copiii au inceput sa curga ca pe banda, dar Ede si Viorica n-au vazut-o ca pe-o poticnire: "Pana copiii au fost mici, am cumparat motocicleta cu atas si i-am dus peste tot cu noi. Botezul cu motorul li-l faceam pe la 6 luni. Cand erau mici incapeau toti patru. Mai tarziu, pe la 13-14 ani, cand au inceput sa lege prietenii cu alti copii, au iesit din atas", isi aminteste Viorica. Dragostea de natura si libertate i-a purtat pe mai toate drumurile tarii: "Ieseam in fiecare weekend la pescuit, faceam excursii in munti. Sau ieseam la picnic, unde am tinut mereu o traditie, pe care o avem si azi: indiferent ce avem de mancare, de la noi nu lipseste slanina prajita". Iar o data pe an, "in septembrie, ne adunam din toata tara la
Cheile Turzii. Atunci toti veneau pe motor. Eram asa-zisii hippie. Foarte putini din cei care veneau nu erau casatoriti, de obicei cei foarte tineri. Ascultam muzica rock straina, dar si romaneasca. Ede purta pe atunci o geaca cumparata de la cehoslovacii veniti in excursie in Romania, iar a mea era cusuta de un prieten. Erau concursuri de motoare: mersul incet, mersul in viteza, tras de franghie, concurs de baut bere, aruncare de greutate. Mai ales ne placea concursul de mancat placinte: se facea placinta si se punea deasupra dulceata si tu trebuia s-o mananci fara sa pui mana pe ea. In mijlocul ei era premiul: o moneda de 25 de bani. Prin ?79-?80 s-a interzis adunarea in grupuri mai mari, probabil din motive politice, chit ca noi acolo nu discutam politica deloc", isi aminteste Viorica. Dupa '90, adunarile s-au indesit. "Acum nu mai e o problema sa ajungi la o intalnire a motociclistilor. Vin si cu masina si cu trenul, cei mai multi pentru discoteca din timpul noptii. Cei care vin cu motoarele sunt baieti de gasca, populari. Consuma alcoolul cu anumita masura, nu se imbata ca porcii, sa faca scandal ca tinerii care vin cu trenul". Toate s-au amestecat in asa hal, incat, in 2001, la intalnirea de la Odorheiul Secuiesc, "s-a interzis sa se porneasca motoarele in camping, pentru ca erau multi copii mici si trebuie sa doarma. Un neamt, prieten de-al nostru, nu a putut sa stea linistit, a pornit motorul si a inceput sa circule prin incinta campingului. Atunci lumea s-a luat de el, l-au facut nazist. Noua nu ne-a convenit. L-am aparat, ca doar n-a facut atatea sute de kilometri din Germania pentru o intalnire de familie. Motoarele trebuiau sa vorbeasca in alea trei zile, nu copiii". Tot intalnirile le-au adus si amintiri frumoase: "In ?98, la Sibiu, au adus o motocicleta MZ ca sa faca concurs de spartul motorului cu ciocanul. Clubul din care faceam parte pe atunci, "Transilvania Bikers" din Cluj, s-a revoltat: de-aia este motor, sa umbli cu el, nu sa-l spargi, indiferent de marca. Atunci sibienii mi l-au dat cadou, fiindca eram cel mai batran motociclist". O alta amintire faina o are chiar din 2006, cand la intalnirea de la Turda a iesit al doilea la intrecerea de motoare, la numai 2 metri in spatele castigatorului. "Dar cei prezenti m-au indragit asa de tare, ca am facut o tura fara casca la placerea publicului". De cinci ani, Ede s-a pensionat si s-au retras in munti, la Cugir. "Aici, dupa o jumate de ora, ajung la un varf de unde vad tot Paltinisul. Vad pana la Deva. E ceva splendid". In loc sa-si odihneasca oasele dupa zece ani de mecanica auto si 24 de lacatuserie, Ede e bucuros ca poate face dupa capul 
lui. "Nu ne mai comanda nimeni. Facem dupa placerea noastra. Suntem liberi sa mergem oriunde. Eu acum ma simt in floarea vietii. Varsta o simt doar atunci cand ma uit in oglinda. In rest, parca-s ca si cand am cunoscut-o pe nevasta-mea. Poate ca viata asta, ca tot timpul am alergat, m-a tinut in forma". Clubul din care fac parte de cand s-au mutat la Cugir se cheama "Lupii Sigidavei". Viorica explica: "Suntem suflete libere, ca si acestia. Pur si simplu, ne place pe doua roti. Nu conteaza cum e vremea afara, ca ploua sau ninge. Chiar daca e cald si frumos cum e vara afara, vantul tot se simte pe motor. Masina nu ne place: te simti inchis ca intr-o cutie". Cand au de mers la vreo intalnire, se-ncing in piele din cap pana-n picioare. Au pantaloni americani cu sireturi si embleme din 10 in 10 centimetri. Geaca lui e de aviatie americana, in timp ce a ei este plina de tinte. "Cand ne facem aparitia la intalnirile de motoare, eu cu plete albe pana la mijlocul spatelui si cu barba alba, iar sotia cu parul taciune, in timp ce obrazul ne este brazdat de ani si de vanturi, toti intorc capetele dupa noi, chit ca n-avem un Harley, ci doar o Yamaha Virago. Cand ne oprim, in jur apar numai baieti si fete care ne pupa, ne intreaba ce mai facem, cum o ducem cu sanatatea. Petrecem si ne simtim asa bine intre tineri... Avem multi prieteni". Motociclistii mai tineri sunt si cei care i-au imbiat sa urce pe motoare de viteza. "Am mers si cu Honda CBR de 1000 cm3. Doar am piscat un pic acceleratia si am ajuns la 180. Poti merge si cu 200. Dar totusi esti pe doua roti. Se poate sparge un cauciuc, iti poate aparea ceva in fata. Eu umblu cu 80-100. Viteza de 100 e numai buna pentru mine. S-apoi motorul e facut nu doar sa fugi, ci sa mai si opresti". Fiindca pensia nu le-ar permite sa ajunga la toate intalnirile, cei patru copii, raspanditi acum prin trei colturi de Europa, ii sponsorizeaza. Iarna asta, copiii le-au lansat si-o provocare, careia Ede de-abia asteapta sa ii dea curs cat de curand: "Daca m-ajuta Dumnezeu, in vara vreau sa fac cel mai lung drum din viata mea. Am facut drumuri lungi de 2000 de Km pana in Germania. Acum vreau sa merg pana la stramtoarea Gibraltar, 6000 km. La Estepona. Acolo-s doi ficiori de-ai mei. Lucra in constructii. De-acolo, din blocul unde stau ei se vede Africa. Poate sa-mi ia drumul si o saptamana: nu ma grabeste nimeni. Dupa ce merg o mie si ceva de kilometri, intind cortul si ma odihnesc. Apoi pornesc mai departe. Stau acolo o luna si apoi ma intorc". sâmbătă, 3 mai 2008
C - La mare, la soare...
Da-mi voie dragul meu cititor sa incep cu o fraza memorabila: Uite ca am facut-o si pe asta! :) Pai ce sa mai spun, cred ca mai departe de cuvinte, pozele facut in aceste zile vor spune tot, mult mai bine si mai clar decat mine.
1 mai - un concept pe adoptat de multi tineri, o zi speciala in care toti merg la mare, in statiuni, in functie de categoria din care face parte... sa se distreze, sa scape de rutina de zi cu zi.
Noi? pai pentru noi 1 mai a insemnat ceva mai mult, odata cu motocicleta, devine primul an in care am semnat si noi in cartea istoriei de a merge de 1 mai, in vama veche sau 2 mai, cu motocicleta. Un sentiment de milioane, o libertate pe care nu am mai simtit-o de ceva timp sau poate niciodata.
Intr-un final, dupa indelungi discutii, personajele principale: eu (aka Ravenitza), JJ (aka Just_John) si Gixx (aka Turbogixxer) ne-am hotarat sa mergem in 2 mai, la cazare, plecand fix de 1 mai, la 6 dimineata din benzinaria de langa autostrada.
Drumul? de milioane... Aici merit o bataie zdravana...De ce? pentru ca nu m-am oprit sa fac o poza... Autostrada libera, rasarit de soare, camp in stanga si dreapta imbibat parca cu vopsea verde crud si galben, soarele in capatul autostrazii parca infinita, rosu ca focul. O imagine de neuitat.
Dupa 4 ore de condus si cantat continuu in casca (megastar e mic copil pe langa vocea mea de milioane din casca atunci cand ma plictisesc), am ajuns mai mult sau mai putin obositi in statiunea 2 mai, unde am inceput sa ne cautam cazare. Evident fiind singura fata am fost impinsa in fata sa vorbesc cu satenii daca au camere libere sau nu, cica da bine la imagine, haha! Intr-un final, dupa ce am batut la diferite porti, am gasit Hanul Dracula, unde spre mirarea noastra pretul a fost excelent, iar conditiile super.
Drumul ne-a cam sporit pofta de mancare, asa ca dupa ce ne-am rezolvat cu cazarea am fugit sa papam la Lula's, unde ne-a intampinat o chelenerita extraordinar de amabila, incat am plecat foarte relaxati de acolo...e acum nu va ganditi la cine stie ce amabilitati, ci doar cele strict de servire !
Stomacul plin ne tragea la o ora de somn, cu toate astea energia din mine, nu m-a lasat pur si simplu, asa ca tragand de baieti, acestia nu au mai dormit si ne-am hotarat sa tragem o fuga in Vama Veche.
Dar aici faza interesanta a fost cand, asteptand 2 amici sa vina din Constanta, m-am intalnit pe holurile hanului cu patronul acestuia, care dupa ce am facut cunostinta, dupa o simpla privire mi-a spus: "esti tare! uite daca vrei poti sa te casatoresti la noi, avem si capela..." Bineinteles, am ramas ca traznita si i-am spus ca nu vreau sa ma leg curand la cap si am plecat. Oare pe ganduri...naiba stie!
In Vama Veche? Hmm, m-a cam dezamagit. Am mers 3 ani la rand, insa pot spune cu mana pe inima ca niciodata nu am vazut atata lume. Nu a fost tocmai placut sa vezi atatea chipuri atat de amestecate ca stil: rockeri, hip-hoperi, manelisti, etc. Apoi, na...ce sa mai zic, nu stiu daca voi mai ajunge curand pe acolo.
Dupa o plimbare pe plaja, langa marea foarte calma ce abia isi tara valurile pana la mal incalzite bine de soarele ce se incapatana sa ne intre in ochi si suflete, ne-am intalnit si cu grupul din Vama, adica: radu, noro, dezu, oana, carja, etc., cu care am stat putin de vorba, am fotografiat fundul lui radu care pe minut ce trecea devenea mai "fericit", ca doar distractia era in toi si gratarul sfaraia puternic.
Curiozitatea m-a facut sa merg pana la vama cu Bulgaria, unde am facut cateva poze mai artistice cu Hondita mea, in timp ce 2 vamesi urlau dupa mine sa nu merg mai departe. Raspunsul meu a fost tare ignorant de pe scaritele motocicletei, in stil enduro: Fac numai poze! Probabil ca parul meu lung i-a facut sa nu mai scoata nici o vorba, si m-am putut duce putin mai departe.
Uite ca veni si prima seara, care ne-a prins in 2 mai, la o terasa pe malul plajei, alaturi de gasca matrimoniacilor. Dar dupa o zi atat de plina, energia noastra era cam la final, asa ca ne-am retras usor la culcarica, unde evident am dormit pe rupte, vreo 12 ore.
Dimineata trezirea a fost chiar simpatica, cu un telefon de la Dya care ne anunta ca e ora 12 si "Trezirea!!!" asa ca ne-am echipat urgent si am plecat in Costinesti la grupul: Dya, Ralucone, Fludor, Bogdan, Borris. Numai ca pe drum am avut si o mica surpriza: jumatate din distanta am parcurs-o pe ploaie, iar in fata noastra norii deveneau din ce in ce mai negri si uneori cu sclipiri albe puternice. Bineinteles ca am ajuns uzi destul de bine, dar pana cand am plecat de acolo ne-am mai revenit "o leaca". Ciorbita de vacuta din Costinesti o facut bine la stomac, iar clatitele au completat tabloul. Si-apoi in compania unor persoane atat de simpatice, drumul pana inapoi la Han a devenit si mai greu, iar ploaia s-a incapatanat sa ne chinuie si mai tare. Asa ca tot drumul, un nor puternic suparat ne-a condus pana acasa, iar conservarii erau tare mirati sa ne vada mergand pe ploaie.
Schimburi?...oo shit! La asta nu prea s-a gandit nimeni, asa ca mai nici unul din noi nu prea aveam, decat Gixxul: o a 2 a pereche de cizme. Iar asta a fost salvarea noastra, deoarece a fost singurul care s-a putut duce la miezul noptii sa cumpere pizza si sa o aduca in camera sa papam toti. Mai putin eu, dupa o faza gen Lick my pizza, apetitul de ras l-a doborat pe cel de mancare. Si-apoi sarmanul Gixx a trebuit sa mai dea o tura prin ploaie pana la primul chiosc, sa satisfaca placerea unei blonde ca mine, de a manca ceva dulce...
Bocancii/cizmele noastre protestau de zori cand am ajuns acasa, mai faceam un pas si ele "ete flosc!" Si uite asa flosc-flosc, dimineata ele erau inca ude, asa ca drumul pana in Bucuresti a fost ud inca de la bun inceput, phiu pana si ele se "umezisera".
Drumul spre Bucuresti? Deja mi se face frig gandindu-ma. Pai ne-a plouat in 70% din timp...dar am cunoscut niste bikeri foarte de treaba din Pitesti, in timp ce ne-am oprit la Medgidia sa papam, nu de alta dar daca nu mancam, cred ca ma lua vantul cu tot cu motocicleta! Ne-am intalnit si cu 2 motociclisti din Ploiesti, prieteni pe care nu i-am mai vazut de ceva timp. Iar autostrada? Nici nu ma chinui sa descriu in cuvinte ce imagini am putut vedea cu norii ce deveneau din ce in ce mai negri in timp ce ne apropiam de ei, ca si cum ne-ar fi spus: de ce veniti acasa? mai stati acolo...Iar contrastul dintre campul galben-verde si cerul intunecat iti crea o imagine apocaliptica.
Dar intr-un final am ajuns si acasica, la caldura, dupa ~550 km adunati, mai usor sau nu,pe bordul motocicletelor noastre...
Acum ca am ajuns in Bucurestiul gri si murdar, mi-e dor de mare! Cand mai megem?! :D
1 mai - un concept pe adoptat de multi tineri, o zi speciala in care toti merg la mare, in statiuni, in functie de categoria din care face parte... sa se distreze, sa scape de rutina de zi cu zi.
Noi? pai pentru noi 1 mai a insemnat ceva mai mult, odata cu motocicleta, devine primul an in care am semnat si noi in cartea istoriei de a merge de 1 mai, in vama veche sau 2 mai, cu motocicleta. Un sentiment de milioane, o libertate pe care nu am mai simtit-o de ceva timp sau poate niciodata.
Intr-un final, dupa indelungi discutii, personajele principale: eu (aka Ravenitza), JJ (aka Just_John) si Gixx (aka Turbogixxer) ne-am hotarat sa mergem in 2 mai, la cazare, plecand fix de 1 mai, la 6 dimineata din benzinaria de langa autostrada.
Drumul? de milioane... Aici merit o bataie zdravana...De ce? pentru ca nu m-am oprit sa fac o poza... Autostrada libera, rasarit de soare, camp in stanga si dreapta imbibat parca cu vopsea verde crud si galben, soarele in capatul autostrazii parca infinita, rosu ca focul. O imagine de neuitat.
Dupa 4 ore de condus si cantat continuu in casca (megastar e mic copil pe langa vocea mea de milioane din casca atunci cand ma plictisesc), am ajuns mai mult sau mai putin obositi in statiunea 2 mai, unde am inceput sa ne cautam cazare. Evident fiind singura fata am fost impinsa in fata sa vorbesc cu satenii daca au camere libere sau nu, cica da bine la imagine, haha! Intr-un final, dupa ce am batut la diferite porti, am gasit Hanul Dracula, unde spre mirarea noastra pretul a fost excelent, iar conditiile super.
Drumul ne-a cam sporit pofta de mancare, asa ca dupa ce ne-am rezolvat cu cazarea am fugit sa papam la Lula's, unde ne-a intampinat o chelenerita extraordinar de amabila, incat am plecat foarte relaxati de acolo...e acum nu va ganditi la cine stie ce amabilitati, ci doar cele strict de servire !
Stomacul plin ne tragea la o ora de somn, cu toate astea energia din mine, nu m-a lasat pur si simplu, asa ca tragand de baieti, acestia nu au mai dormit si ne-am hotarat sa tragem o fuga in Vama Veche.
Dar aici faza interesanta a fost cand, asteptand 2 amici sa vina din Constanta, m-am intalnit pe holurile hanului cu patronul acestuia, care dupa ce am facut cunostinta, dupa o simpla privire mi-a spus: "esti tare! uite daca vrei poti sa te casatoresti la noi, avem si capela..." Bineinteles, am ramas ca traznita si i-am spus ca nu vreau sa ma leg curand la cap si am plecat. Oare pe ganduri...naiba stie!In Vama Veche? Hmm, m-a cam dezamagit. Am mers 3 ani la rand, insa pot spune cu mana pe inima ca niciodata nu am vazut atata lume. Nu a fost tocmai placut sa vezi atatea chipuri atat de amestecate ca stil: rockeri, hip-hoperi, manelisti, etc. Apoi, na...ce sa mai zic, nu stiu daca voi mai ajunge curand pe acolo.
Dupa o plimbare pe plaja, langa marea foarte calma ce abia isi tara valurile pana la mal incalzite bine de soarele ce se incapatana sa ne intre in ochi si suflete, ne-am intalnit si cu grupul din Vama, adica: radu, noro, dezu, oana, carja, etc., cu care am stat putin de vorba, am fotografiat fundul lui radu care pe minut ce trecea devenea mai "fericit", ca doar distractia era in toi si gratarul sfaraia puternic.
Curiozitatea m-a facut sa merg pana la vama cu Bulgaria, unde am facut cateva poze mai artistice cu Hondita mea, in timp ce 2 vamesi urlau dupa mine sa nu merg mai departe. Raspunsul meu a fost tare ignorant de pe scaritele motocicletei, in stil enduro: Fac numai poze! Probabil ca parul meu lung i-a facut sa nu mai scoata nici o vorba, si m-am putut duce putin mai departe.
Uite ca veni si prima seara, care ne-a prins in 2 mai, la o terasa pe malul plajei, alaturi de gasca matrimoniacilor. Dar dupa o zi atat de plina, energia noastra era cam la final, asa ca ne-am retras usor la culcarica, unde evident am dormit pe rupte, vreo 12 ore.
Dimineata trezirea a fost chiar simpatica, cu un telefon de la Dya care ne anunta ca e ora 12 si "Trezirea!!!" asa ca ne-am echipat urgent si am plecat in Costinesti la grupul: Dya, Ralucone, Fludor, Bogdan, Borris. Numai ca pe drum am avut si o mica surpriza: jumatate din distanta am parcurs-o pe ploaie, iar in fata noastra norii deveneau din ce in ce mai negri si uneori cu sclipiri albe puternice. Bineinteles ca am ajuns uzi destul de bine, dar pana cand am plecat de acolo ne-am mai revenit "o leaca". Ciorbita de vacuta din Costinesti o facut bine la stomac, iar clatitele au completat tabloul. Si-apoi in compania unor persoane atat de simpatice, drumul pana inapoi la Han a devenit si mai greu, iar ploaia s-a incapatanat sa ne chinuie si mai tare. Asa ca tot drumul, un nor puternic suparat ne-a condus pana acasa, iar conservarii erau tare mirati sa ne vada mergand pe ploaie.
Schimburi?...oo shit! La asta nu prea s-a gandit nimeni, asa ca mai nici unul din noi nu prea aveam, decat Gixxul: o a 2 a pereche de cizme. Iar asta a fost salvarea noastra, deoarece a fost singurul care s-a putut duce la miezul noptii sa cumpere pizza si sa o aduca in camera sa papam toti. Mai putin eu, dupa o faza gen Lick my pizza, apetitul de ras l-a doborat pe cel de mancare. Si-apoi sarmanul Gixx a trebuit sa mai dea o tura prin ploaie pana la primul chiosc, sa satisfaca placerea unei blonde ca mine, de a manca ceva dulce...
Bocancii/cizmele noastre protestau de zori cand am ajuns acasa, mai faceam un pas si ele "ete flosc!" Si uite asa flosc-flosc, dimineata ele erau inca ude, asa ca drumul pana in Bucuresti a fost ud inca de la bun inceput, phiu pana si ele se "umezisera".
Drumul spre Bucuresti? Deja mi se face frig gandindu-ma. Pai ne-a plouat in 70% din timp...dar am cunoscut niste bikeri foarte de treaba din Pitesti, in timp ce ne-am oprit la Medgidia sa papam, nu de alta dar daca nu mancam, cred ca ma lua vantul cu tot cu motocicleta! Ne-am intalnit si cu 2 motociclisti din Ploiesti, prieteni pe care nu i-am mai vazut de ceva timp. Iar autostrada? Nici nu ma chinui sa descriu in cuvinte ce imagini am putut vedea cu norii ce deveneau din ce in ce mai negri in timp ce ne apropiam de ei, ca si cum ne-ar fi spus: de ce veniti acasa? mai stati acolo...Iar contrastul dintre campul galben-verde si cerul intunecat iti crea o imagine apocaliptica.
Dar intr-un final am ajuns si acasica, la caldura, dupa ~550 km adunati, mai usor sau nu,pe bordul motocicletelor noastre...
Acum ca am ajuns in Bucurestiul gri si murdar, mi-e dor de mare! Cand mai megem?! :D
Abonați-vă la:
Postări (Atom)