joi, 10 octombrie 2013

Piatra Arsa


Din intamplare am dat astazi peste blogul meu...recunosc rusinata ca am uitat sa mai scriu in el, am uitat sa mai impartasesc traseele si calatoriile mele pe motocicleta. Asa ca, in semn de iertare va prezint astazi plimbarea catre Piatra Arsa situata pe platoul Bucegilor.

Habar nu aveam de acest traseu, tot ce stiam erau mici detalii legate de priveliste de la prietena mea motociclista Cristina. Asa ca intr-o zi am decis sa ii acord sansa sa imi prezinte aceasta locatie. Si a meritat!

Cabana Piatra Arsă este situata pe platoul Bucegilor, la o altitudine de 1950 de metri, la jumatatea distantei dintre Babele si Cota 2000. Construită în anul 1935, ea a fost transformată ulterior într-o bază sportivă. La Complexul Sportiv Național Piatra Arsă vin în fiecare an numeroși sportivi în cantonament. In cabana acest lucru este memorat pe un perete imens la etaj, unde sunt trecute toate olimpiadele unde Romania a participat.



Traseul pana la Cabana Piatra Arsa iti fura gandurile si iti aduce un entuziasm de necrezut in suflet. Peisajele abia daca te mai lasa sa fii atent la drum, la curbele stranse si la prapastia de langa sosea.
Mi-am adus aminte, din nou, de ce iubesc Romania...si de ce nu ma dau inca batuta sa o mai cunosc putin. Inca are sa imi ofere multe zone superbe, care te lasa ca pe o statuie in fata frumusetilor naturale.





Traseul pana acolo a fost destul de aglomerat. O data cu asfaltarea drumului pana la cabana, parcarea a devenit de neincaput. Mi-as fi dorit din suflet ca la acel moment sa mai detin enduro si sa parcurg km si pe varfurile dealurilor inalte si neasfaltate, nu doar pe curbele frumoase si asfaltate.
Va recomand cu drag acest traseu, si rezervati-va o zi intreaga pentru ca veti dori sa va opriti din 100 in 100 m pentru a admira natura impunatoare si totusi primitoare!










vineri, 12 octombrie 2012

Printre ani de motociclism

Relativ de curand am facut cunostinta cu un motociclist si purtati de discutiile deja bine cunoscute, am fost intrebata de cat timp merg pe motocicleta. M-am blocat. Nu mai tineam minte anul cand am luat permisul...parca se intampla acum o vesnicie...parca m-as fi nascut deja cu permisul in mana. Am stat cateva secunde bune, daca nu chiar 1 minut sa-mi aduc aminte ca in anul 2007 am facut nebunia de a-mi cumpara motocicleta si a da examenul pentru categoria A. Nebunia de a-mi urma un vis.
S-au implinit 6 ani de cand ... nici acum dupa atata timp nu imi place sa ma aud spunand asta: sunt motociclista. Ma simt de parca as afirma ca sunt femeie! Nu e logic?! Nu se vede?! Ar trebui sa stii deja! :)
Eram, cum imi place mie sa cred, inca un copil cand am primit primul impuls real de a calca pe acest drum. Totul a fost un secret pentru parintii mei, i-am anuntat doar cu o saptamana inainte sa-mi vina motocicleta in tara ca voi da examen pentru categoria B (de care stiau deja) si A (secret). Imi aduc aminte si acum chipul mamei la aflarea vesti, si emotiile aproape de lacrimi ale tatalui, mandru ca fata lui ii va urma pasii bunicului (tot motociclist). De nepretuit momentul.
Nu as fi ajuns aici poate daca nu era alaturi de mine un prieten drag...Joseph, care a avut incredere in mine si parca a fost un inger trimis special pentru mine. Sper vreodata sa fiu si eu pentru cineva un suport cum a fost el pt mine la acel moment.
Anii au trecut si daca m-as apuca sa scriu toate amintirile ce vin navala acum peste mine, probabil nu m-as mai ridica din fata laptopului cateva zile bune. Blogul acesta este un foarte mic schelet al amintirilor si trairilor mele legate de acest capitol din viata mea.
 Am incercat sa ma imaginez fara aceasta pasiune, o fata simpla, dar nu am reusit. As regreta prea multe si as pierde prea multe.
Am cunoscut extrem de multi oameni in acesti 6 ani, unii au ramas prieteni peste ani si ani, altii au plecat de langa noi. Am trait momente frumoase alaturi de motociclisti: nunti, petreceri si actiuni caritabile. Dar am trait si clipe groaznice de grija: accidente si decese. Dar toate astea fac parte din viata. Insa cred eu ca noi motociclistii le traim mai intens, in lumea asta a noastra neinteleasa de publicul comun.
6 (ani) nu este o cifra care spune multe in lumea motociclismului, pentru ca mai importanti sunt km parcursi si momentele traite. Dar pentru mine cei 6 ani inseamna foarte mult, inseamna zeci de mii de km adunati pe 2 roti, inseamna dezvoltarea si formarea mea ca persoana, inseamna castigul in randul prietenilor dar si pierderi.
Stiu ca in ziua de azi aceasta pasiune este destul de periculoasa. Dar este riscul pe care ni-l asumam zi de zi fiecare din noi. Am cazut, am petrecut zile in spital, am cicatrici ce povestesc multe, dar toate astea fac parte din mine. Aceasta sunt eu. M-am ridicat mereu, m-am scuturat de praf, mi-am dat ragaz sa invat din greseli si am mers mai departe.

Multumesc....
...mama, pentru rabdarea si intelegerea ce mi-o oferi de cate ori ies pe usa cu casca in mana. Doar o mama poate sti ce e in sufletul tau.
...tata, ca esti mandru de mine si vorbesti cu ochii luminati tuturor ce vor sa auda despre fata ta motociclista.
...Joseph, pentru increderea ce ai avut-o in mine.
...Dumnezeu, ca m-ai vegheat de acolo de sus si mereu mi-ai fost aproape.
...fiecarui motociclist din viata mea, pentru ca de la fiecare am de invatat cate ceva despre lumea asta mereu in schimbare si totusi mereu aceeasi, a motociclismului.

Dar gata ca devin prea sentimentala si nu pot trada imaginea de motociclist(a) dur(a), asa cum suntem perceputi de cei ce nu ne inteleg. Nu judecati ceea ce nu intelegeti.

Multi km sanatosi pentru fiecare dintre noi!

Enjoy:


Iar pentru cei ce nu ne mai sunt alaturi, printre care Rontz, Mada si altii...: Dumnezeu sa va linisteasca sufletele si sa ne paziti de acolo de sus!


joi, 27 septembrie 2012

Parcul Natural si Manastirea Comana

Trebuie sa recunosc ca placerea de a scrie in acest blog am uitat-o.
Mi s-a facut dor sa recitesc vechile mele postari, probabil din dorinta de a retrai sentimentele de atunci. Mi-au adus un zambet larg pe buze!

In aceasta seara o sa aduc in plan ultima mica escapada, la Manastirea Comana.
Am auzit de aceasta locatie de la alti motociclisti, enduristi, ce inainte isi faceau trasee de enduro in zona Parcului Natural Comana, asa ca am decis sa cunosc si eu putin zona cu Stelutza mea.
Am fost surprinsa inca de la intrarea in Comana, trecand peste un podulet in lucrari, privelistea iti fura privirea fara sa realizezi.
Prima oprire a fost la Manastirea Comana, pe care o recomand cu caldura. Este intima, departe de aglomeratia si agitatia Bucurestiului, unde te poti relaxa si opri timpul in loc.
Manastirea Comana este monument istoric, ridicata in 1588 de Radu Serban si refacuta in 1700 de Serban Cantacuzino.


Planul de acasa aproape niciodata nu se potriveste cu cel de pe drum, dar cu asta m-am obisnuit deja. De ce spun asta? Pai oricat de tare mi-am dorit sa ajung in Parcul Natural Comana, pentru a vizita locatiile ce in prealabil le cautasem pe Google, nu am putut ajunge. Drumul principal in padure abia acum incepe sa fie asfaltat, restul fiind din piatra. Stelutza mea nu mai este foarte incantata de mersul pe drumuri de piatra, dupa experienta de anul trecut prin Romania.
Asa ca am facut cale intoarsa, putin dezamagita, dar cu siguranta ma voi intoarce, fie cu masina...fie pe jos. De ce nu?!
Nu am plecat inca spre casa inainte de a ma bucura de un sandwich, in curtea Manastirii Comana, in spatele acesteia unde privelistea spre Balta Comana este cu adevarat superba.
Balta Comana este a treia zona umeda a Romaniei dupa Delta Dunarii si Balta Mica a Brailei si a doua ca biodiversitate dupa Delta Dunarii. Este locul ideal pentru motociclistii pasionati de fotografie pentru a vizita si a se bucura de subiecte frumoase de fotografiat. 
Cum fiecare drum ce-l strabat este presarat cu amintiri frumoase si oameni ce isi arata profunda mirare catre pasiunea mea...nici acesta nu a iesit din tipar. "Esti fata, pe motocicleta, pe unde ai calatorit?". Un bunic tare simpatic, cu chipul si blandetea unui om cu experienta in ridurile expresiei, s-a oferit sa-mi faca poze fiindu-i mila ca sunt singura si nu-mi pot face poze. (Nu spuneti nimanui, dar aparatul meu are self timer, dar astea sunt detalii...).



duminică, 20 noiembrie 2011

Amintirea verii 2011

Calatorind astazi printre amintiri, m-am decis sa pun cap la cap cateva amintiri vii prinse pe cateva filmulete.



duminică, 9 octombrie 2011

Honda CBR 600 F4i Sport

 Ea este Stelutza, noua si vechea mea partenera de drum. Graffiti Photo Shoot

luni, 3 octombrie 2011

Un vis de calatorie!

Uite ca am ajuns sa scriu din nou aici, am si uitat ca pe vremuri exista aceasta dorinta in mine de a pune in scris toate intamplarile/trairile mele pentru a nu fi uitate in timp. Multumesc persoanei dragi ca mi-a adus aminte de aceasta placere.
Cred insa ca am ruginit putin, asa ca nu te astepta, dragul meu cititor la prea multe! Sa nu zici ca nu ti-am spus!

Astazi, dupa ceva timp, am sa povestesc putin despre calatoria mea, una din dorintele mele pentru anul 2011, pe care am indeplinit-o cu mare succes.
Totul a pornit de la lipsa de km in acest an, asa ca am planuit o excursie doar eu si Stelutza (motocicleta mea iubita). Planul l-am facut, banutii i-am strans si totul a pornit de la o harta, prieteni si google care le stie pe toate.
Cu harta in mana am inceput sa conturez un traseu, cu sfaturi de la diferiti motociclisti si cu ideile mele fixe pentru vizitat. Bineinteles ca traseul l-am urmat in 80%, doar vorba aia: socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Timp la dispozitie 7 zile.
In final traseul meu a avut 1600 km, bani cheltuiti pe benzina 500 lei cred. Consumul undeva la 5,5-6,1% (cu cat ma plimbam mai mult prin orase crestea si consumul).



Bucuresti - Sibiu - Deva.
Am plecat la drum cu ideea ca in Miercurea Sibiului voi ramane o noapte, in drumul meu spre Arad. Insa nu a fost asa, realizand ca am mai mult de jumatate de zi la dispozitie sa mai parcurg ceva km pentru a ma putea bucura de mai mult timp la Hunedoara. Asa ca prima destinatie de dormit a fost tocmai Deva.
In drum spre Sibiu, pe una din curbele de pe Dealul Negru mi-a sarit un surub care fixeaza etrierul pe discul din stanga, iar celalalt s-a desfiletat instantaneu. Spre norocul meu am simt imediat ca ceva nu e in ordine si am tras pe dreapta. Panica se instalase deja in clipa in care am realizat ca nici nu am plecat bine si deja am surprize. Nu imi explic nici acum ce s-a intamplat insa e mai putin important acum. Important e ca in 5 km m-am imprietenit cu 3 soferi in incercarea mea de a gasi un surub sa se potriveasca ca sa pot ajunge pana in Ramnicu Valcea. In final la o vulcanizare, un baiat tare de treaba mi-a facut unul din ce avea el prin magazie, si inca este acolo pe motor, in aceeasi stare, adica fixat perfect. Baiatul ala chiar mi-a salvat ziua!















Hunedoara
O mare dorinta a fost sa ajung in acest oras. In urma cu 1 an vorbeam cu o prietena Ruxandra ca aceasta este una din locatiile unde este necesar sa ajungem sa o vizitam in Romania, pe motoare. Din pacate am ajuns singura, insa pozele ce urmeaza ti le dedic Rux, cu drag.
Un oras pierdut de lume, sarac si abandonat. Inca de la intrare am ramas surprinsa cat de afectat de vreme este. Timpul s-a oprit in loc acolo, uzine vechi parasite si pline de praf, strazi pline de gauri si neasfaltate de pe vremea lui "taticu" Ceausescu, aer de nerespirat, parca mi s-a pus un pietroi in stomac, raman masca de ce vad in jur, insa in final am ajuns la castel.
Superb castelul Huniazilor, il recomand oricui sa mearga sa-l viziteze, o data in viata macar. Daca as putea, l-as ridica de acolo si l-as amplasa departe de Hunedoara, in mijlocul unor dealuri. Insa nu pot rescrie istoria.
La castel am intampinat problema bagajelor si abandonarea lor pe motor. Insa stiam ca am sa gasesc un suflet bun care sa le poarte de grija cat timp vizitez eu minunatia asta. Un paznic de la intrarea in castel a fost chiar bucuros sa ma ajute, mi-a pazit tot echipamentul si bagajul, iar la plecare evident ca i-am fost datoare cu o explicatie: de unde am plecat, unde merg, de ce, cum merge motorul, ce motor este, etc.
O alta fiinta prietenoasa a fost un catel care imi tot dadea tarcoale motorului. Datorita iubirii mele pentru animale i-am daruit toata mancarea mea din ghiozdan, painea si branza topita. Le-a mancat si nu se mai dezlipea de mine, pana in clipa in care s-a hotarat sa faca pipi pe motocicleta mea! Atunci s-a rupt prietenia noastra!









Timisoara si Arad:
Nu stiu cum s-a facut, eu care am rude la Lipova, in apropiere de Arad, sa nu vizitez niciodata acest oras mare. Am fost destul de surprinsa sa realizez ca Aradul este un oras mare si chiar frumos. Bineinteles ca sunt o norocoasa, asa ca am ajuns fix cand orasul isi serbea ziua. E adevarat nu stiu cati ani a facut Aradul insa am fost bucuroasa sa iau parte la petrecerea acestuia. In centru zeci de tarabe ne intampinau cu arta, mestesuguri, mancaruri traditionale si mare caldura.
Am sa trec mai pe scurt peste toate zilele petrecute acolo, ca sa va povestesc si despre Timisoara.

Doamne ce oras! Doamne ce oras! M-as intoarce oricand ca sa mai bat la pas, o mica parte din strazile acestui oras. M-am indragostit de Timisoara. E drept ca m-a intampinat cu o mare caldura, aproape de lesin, apoi dupa ameteala data de caldura, strazile intortochiate si sucite m-au ratacit de vreo 3 ori, daca nu de mai multe ori (dar mi-e rusine sa recunosc).
Multumesc Teo, prietenul meu bun care m-a cazat si mi-a aratat o parte din oras, si bineinteles care m-a dus si la Mall. Unde se putea duce o bucuresteanca daca nu la Mall. Multumesc Teo pentru rabdarea acordata cand eram sunata si intrebata unde sunt. Raspunsul meu era acelasi: aproape de unde m-ai lasat, parcul ala cu copaci verzi, cladirea aia gri si mare. Fereasca Sfantul sa fie nevoie sa dau eu indicatii unde sunt intr-un oras asa mare, ca m-ati pierdut.
Promit ca am sa ma intorc! Acum stiu unde sunt cateva cladiri importante, parcuri mari si Mall-ul evident!
                                               









Moldova Noua – Orsova – Baile Herculane
Am plecat din Timisoara nestiind ce urmeaza sa vad, nu eram pregatita sa vad atata frumusete in jurul meu.
In urma cu ceva timp, cativa motociclisti mi-au recomandat sa nu ratez traseul Dunarii, pe la Moldova Noua pentru ca o sa fie de neuitat. Si asa a fost! Nu il ratati, va rog frumos. Am avut senzatia tot drumul ca sunt in alta tara, alta lume, cu peisaje de nota 1000. Atat de entuziasmata incat opream din 50 in 50 m sa mai fac cate o poza.
In fericirea mea, in fericirea ochilor, sufletului si simtului am si uitat sa verific daca mai am semnal la telefon. Problema a fost ca nu aveam, si cum am pierdut cateva ore bune pe acel drum teama a aparut ca cei dragi isi vor face griji. Dar in clipa aia nu ma mai interesa.
Am intalnit si drum prost, offroad, pentru ca se lucreaza la o parte din drum, tre sa recunosc ca am trait cu teama ca as putea cadea pe acele pietre insa am continuat sa fac ceea ce am invatat in 4 ani de motociclism si se pare ca a dat roade. Enduro cu o sport-touring si nicio cazatura e o realizare!
O alta intamplare funny a fost in clipa in care nenea garcea m-a tras pe dreapta intr-o localitate mica, unde eu chiar mergeam legal (ca tot drumul de altfel :P ). Se prezinta garcea, imi cere actele la control si uimitor imi spune „ati fost depistata cu aparatul radar cu viteza de 90 km/h”, am ramas masca pentru ca abia plecasem din benzinarie si aveam cred 40 km/h. Ii raspund ca e imposibil, imi ia actele la control in masina, se intoarce  cu ele zambind dar destul de pe fuga si imi spune „imi cer scuze, intradevar nu erati dumneavoastra, ci masina din spate” ... Am crezut ca pic pe jos de ras. Politistul nu stia cum sa faca cale intoarsa mai repede spre masina.


















Transalpina!

Nu era in plan sa ajung pe acel traseu, la apelul unui prieten am hotarat totusi sa merg. De data aceasta nu singura ci in compania unui Kawasaki si a unui prieten. A fost un traseu de neuitat.
Pana acum eram mandra ca am calcat pe aceleasi drumuri ca bunicul meu cu Ij-ul lui cu atas, acum insa sunt de doua ori mai mandra sa stiu ca am fost si prin locuri pe unde el nu a apucat sa ajunga dar pe care i le-am impartasit cu drag!
Este un traseu ce iti taie respiratia, obositor dar superb. Divin! Las pozele sa vorbeasca de la sine!










Nu pot sa spun decat ca a fost o experienta de neuitat, nu sunt o singuratica daca asta va ganditi, am plecat la drum singura pentru ca in majoritatea oraselor aveam sa ma intalnesc cu prieteni si rude. Am simtit nevoia sa nu stau dupa nimeni, sa ma opresc de cate ori si unde vreau eu, sa am libertatea deplina. Nu cred ca pot descrie ce am simtit tot acest drum, cate ganduri mi-au trecut prin capusorul meu incapatanat, de cate ori am simtit teama ca nu o sa ma descurc, de cate ori am simtit nevoia sa sun pe cineva si multumesc tehnologiei ca exista telefoanele mobile pentru oameni comunicativi ca mine.
Cred ca singurul moment cand ma gandeam daca e ok ca am plecat singura sau nu a fost clipa in care realizam ca am toate bagajele legate de motor si nu pot merge sa vizitez tot ceea ce vreau de teama sa nu raman fara ele. Insa spre fericirea mea am tot dat de oameni de treaba care au spus ok sa arunce un ochi la bagajele mele in timp ce eu pierdeam vremea pe acolo.
Am facut si offroad cu CBRica, m-am dat si pe curbe, m-am dat si pe uscat dar si pe ud....Am intalnit tot ce se putea intalni, oameni, traditii, animale, obiceiuri, s.a.m.d.
Si sa nu uitam un lucru foarte important! Mi-am imbogatit cu multi magneti de frigider, care de care mai frumos, mai mandru sa-mi aduca aminte de locurile pe care le-am strabatut.
Habar nu am ce sa mai povestesc, sunt atat de multe experiente si amintiri incat... sunt deschisa intrebarilor.


 Traseu: Bucuresti – Sibiu – Deva – Lipova – Arad – Timisoara – Moldova Noua – Orsova – Baile Herculane – Novaci – Transalpina – Sibiu – Bucuresti.